Acum un an, in ziua de 18 martie, ajungeam exact unde imi propusesem: pe varful muntelui Kilimanjaro, numit Uhuru. Adica “libertate”. Si eu l-as fi numit la fel daca as fi fost intrebata ce nume i s-ar potrivi. 5895 metri altitudine. Libertatea se simte intens la altitudinea aceea, in ciuda lipsei de oxigen care da alt sens trasului de aer in piept.
Nu m-am indoit decat o clipa. Si nu de mine, ci de vreme, de imprevizibil, de orice factor extern care m-ar fi putut intoarce din drum inainte sa ajung unde mi-am propus. In varf. Iar cand m-am indoit, si am aflat ca nu eram singura care se indoia, echipa de serpasi a avut grija sa ne arate ca ne alintam. Prin muzica, dans si râsete. Cred ca acela era punctul la care se indoiau toti, ca parca prea stiau bine cand sa dea drumul la incurajare. Hakuna matata!
Ei nu mai au dubii indiferent ca e vara sau iarna, pentru ca din asta traiesc. Au doar o misiune: sa ne duca pe noi si pe alti noi catre varf. In vreme ce eu evaluez matematic situatia, drumul, altitudinea, lipsa de conditii si de oxigen din echipamentele mele gandite sa reziste la astfel de conditii, ei danseaza in slapi de cauciuc la 5 grade, spunandu-mi ca e ok, au incaltarile ude la uscat in cortul in care dorm, ca sa le aiba a doua zi la drum. Ti-e frig? Vrei manusi? Ca am o pereche extra. Cu goretex si puf de gasca. Nu, multumesc, Manka. Stii? Manka e numele pe care il primeste a doua nascuta in triburile Chagga din Moshi, Kilimanjaro. Anca, Manka.
One team
One dream
To go
To the top
Non stop!
Pornim iar. 3900 metri, 4200, 4600 metri. Sus, si mai sus. Ameteala, durere de cap, senzatie de greata. Mananca, mananca orice ca sa ai energie! Si bea apa, multa, multa apa! Tabara e la o altitudine inferioara, ca sa putem dormi mai bine. 4673 metri, asta e ultima tabara inainte de urcare. Hai ca nu sta chiar rau cortul meu! Oare asta inseamna sa fii cu capul in nori?
Dupa cinci zile de mers, la miezul noptii, incepe ascensiunea catre varf. Odata cu rarefierea aerului mi se rarefiaza si mie gandurile, se aleg cele bune, se disipesc cele rele si ma simt si mai sigura pe mine. Pole pole, incet-incet, atentie unde calci, ai incredere in ghete, nu ne oprim mai mult de trei minute pentru ca sunt -10 grade si inghetam daca stam mult pe loc. Simt oboseala iar lipsa oxigenului ma face sa vreau sa dorm. Pe o piatra, pe drum, oriunde, doar sa dorm putin. Leaderul grupului da strigarea sa ne punem in miscare. Merg in continuare, privesc in jur, frumusetea naturii imi taie rasuflarea deja taiata de lipsa aerului. Serpasii canta tare, ca sa nu adoarma nici ei, dar mai ales noi. Hai, ca nu mai e mult! E doar foarte abrupt, dar cand ajungem sus va fi superb, va promit!
Si este! Rasaritul la 5895 metri altitudine este ireal. Si e liniste. Atata liniste!
Soarele si reusita imi reincalzesc corpul care simte frigul dupa sapte ore de mers noaptea, in temperaturi negative.
One team
One dream
To go
To the top
Non stop
Kilimanjaro, bifat.
Urmatorul vis: Avamia, magazinul de jucarii pentru copii.
Gândindu-mă la propria copilărie, îmi vin în minte puținele jucării pe care le aveam și pe care trebuia să le împart cu fratele meu, având mereu grijă să nu le stricăm. Câteva păpuși flaușate și cam urâțele, după cum arată pozele din albumele familiei, o bărcuță ce se pornea învartind o cheie și în jurul căreia alergam cu tot cu copiii din vecini, și două biciclete de împrumut, de la alți copii din bloc care nu aveau bărcuțe. Dar aveau biciclete.
Acum zece ani a venit pe lume primul meu copil; după doi ani și jumătate, al doilea. Între timp am umplut casa cu toate jucăriile pe care eu nu le-am avut, apoi cu cele pe care ei și le-au dorit și au știut să mi le ceară. Astfel, am constatat că lumea jucăriilor a devenit mult mai bogată cât timp eu am devenit adult, a căpătat multă culoare și aduce bucurie prin doar câteva clickuri.
Proprii copii m-au învățat că entuziasmul poate fi declanșat în cel mai neașteptat mod, astfel că am căutat să aducem în lumea AVAMIA cât mai multă diversitate. Dar și siguranță. Haideti alaturi de noi!
Superb,scri și gîndești frumos,da și eu am un gînd să bifez acel vîrf,dar poate mai încolo ,mă pregătesc și visul se va înfăptui .Mă bucur pentru reușita ta .Am citit ce ai scris și am simțit să scriu adta🙂👍
Aceasta este atitudinea! Daca ti-ai propus si esti determinat, e doar o chestiune de timp 🙂 Succes!